posmotrel.eusitemap
Domeniu dăruit de pațani.
12/02/2014

RED UNION FENOSA sau…

***************************************************

Textul de mai jos este al lui Dumitru Marian. Pentru că și-a pierdut parola de la blog, iar la noi aici îi democrația cea mai democratică, publicăm acest răcnet disperat de tată a trei copii, pentru ca adevărul și dreptatea să învingă o dată și pentru totdeauna. (Glumă). Redacția blogului nostru nu își asumă nicio responsabilitate pentru textul de mai jos.

****************************************************

 

RED UNION FENOSA sau bășina ca sursă de oxigen

 

PROLOG

Monopoliștii sunt mârlani.

Ei știu asta. Eu știu asta. Voi știți asta. Toți știu asta.

Ei pot să mărească tariful, pot să modifice contractul, pot să rezilieze contractul, pot să-ți trimită facturi eronate, pot în general să nu-ți trimită facturi, pot să te deconecteze, pot să… ei pot orice și ei asta fac.

Ce putem face noi? SĂ NE OBIȘNUIM!

Este ca și cum într-o bună zi ar dispărea apa de pe tot pământul și ar rămâne un singur izvor, la unu în grădină. Și toți vin la el după apă. Și te duci însetat cu niște bani să ceri apă, iar el îți dă un pahar de pișat. Tu zici că asta nu-i apă, iar el zice că ai dreptul să nu iei dacă nu îți place. Și tu pui mâna stângă la nas, iar cu dreapta duci paharul la gură. Înghiți lacom și îți imaginezi că pișatul este tot un fel de apă. A doua oară va fi la fel. A patra oară un pic mai ușor. A zecea oară nici nu mai pui mâna stângă la nas. Te obișnuiești. Pișatul este un fel de apă!

 

CAZUS

Așa arată o factură de la Union Fenosa. Primesc în fiecare lună câte una de la ei și altele de la diverși furnizori de tot-felu de comodități. Pentru decembrie 2013 nu am primit factură de la Union Fenosa.

Pe 18 ianuarie am achitat gazul şi apa. Am mai achitat la începutul lunii telefonul mobil şi internetul, toate consumate în decembrie. Două mii şi ceva de lei. Energia electrică nu am achitat-o pentru că nu am primit factura. Pe factura de gaz este aproape aceeași informație, designul e altul. Asta nu pentru că este un format optim sau logic de factură, ci pentru că le aprobă aceeași instituție – A.N.R.E.  Problema cu gazul este că e un pic mai complicată procedura de deconectare, dar eu, nu știu de ce, fără amenințări și fără discuții, achit. Lunar. Am consumat – am achitat.  Factura de la Fenosa nu a venit. E prima dată când mi s-a întâmplat și nu am știut cum trebuie să acționez.  Probabil ar fi trebuit să mă zbat, să caut, să-i sun, să-i rog să-mi accepte banii. N-am făcut-o. Greșeala mea. Probabil. Trebuia să îmi dau seama că la ei procedura de deconectare e simplă. Pac și gata. Nu m-am gândit la asta pentru că nu m-au amenințat niciodată, pentru că eu achit regulat. Pentru că nu sunt încă dresat de ei, dar mă bazez pe logică și bun simț. Consum – plătesc.

Pe 1 februarie am primit factura pentu ianuarie (în imagine!), cu datoria din decembrie inclusă.

Termen de achitare: 10 februarie 2014.

TOTAL SPRE PLATĂ (evidențiat cu galben): 744,18 lei (cu datoria inclusă)

Eu am mai văzut facturi, ele conțin informații despre furnizor, consumator, descrierea serviciilor,  suma spre plată și data limită.

Aceste informații și cifra indicată sunt componente inseparabile ale aceleiași facturi.

10 februarie – 744,18 lei.

”Dacă nu achitați în 10 zile de la data limită, vă deconectăm!” Mesaj clar. Mai am nouă zile. N-o să uit.

NICĂIERI NU E SPECIFICAT că termenul se referă doar la o parte din sumă și nu la TOTAL SPRE PLATĂ.

— Scrie exact același avertisment pe fiecare factură, îmi zicea mai târziu operator Carolina de la call center.

— Da, o fi, dar eu nu am primit factura pe decembrie și de obicei mă uit doar la sumă și o achit, asta este informația care mă interesează într-o factură, restul sunt doar litere,  încerc eu să par băiat de treabă, responsabil,  cu simțul umorului și neiritat.

Pe 5 februarie, pe la 14.20 mă sună soția cum că am fost deconectați pentru neachitare. Credeam că mai am 5 zile la dispoziție.  De fapt am fost deconectați pe la 11.00, dar soția nu a stat să caute motivul, deoarece curentul dispare foarte des, apoi apare. Nimic grav.  Rutină.  Că doar n-o să le iei capul, nu? Suntem oameni. Se mai întâmplă. Pe la 14.10 pleca bona și a găsit Ordinul de deconectare în ușă, pe exterior.  De asta m-a sunat soția abia la 14.20.

Sun la Fenosa, vorbesc cu operatorul și îmi spune că pot să achit la oficiul lor, la Victoria bank sau la Moldindcombanc  (asta era la 4 minute pe jos de oficiul nostru).

Aveam de achitat 744,18 lei pentru consum și 141,65 taxa de reconetare. Am încercat să-i explic că n-am primit factura pe decembrie și că, după mine, o factură repetată, cu toate sumele incluse, o anulează pe prima. Dacă există un TOTAL SPRE PLATĂ, asta e suma facturii, nu? Vorbeam singur. Am renunțat.

Am achitat 885 lei 83 bani. Factura plus taxa de reconectare. Apropo, de unde vine suma de 141,65 lei? Ce-i asta? De ce nu 140 sau 150? Știe cineva?

De la bancă, la 14.35 sun din nou la Fenosa și vorbesc cu Carolina (care știe bine ce e scris pe facturi și toate regulamentele). O rog să îmi dea un fax unde le pot trimite dovada plății și să-mi dea un un număr de telefon al omului din Ialoveni care m-a deconectat, să-l rog să mă conecteze urgent.

Carolina îmi spune că procedura stipulează 48 de ore și nu se poate să fiu conectat mai devreme. Am acasă gemeni de două luni. Sunt -10 afară ziua și -15 noaptea, iar cazanul nu funcționează fără curent. Plus la asta, copiii mici se trezesc noaptea, trebuie hrăniți o dată la două ore, schimbat scutecul o dată la trei ore. Doi de două luni. E greu să faci asta pe întuneric. E prima dată când mi se întâmplă. Vă rog mult.

— Nu se poate, așa-i procedura, 48 de ore de la achitare! mi-o taie Carolina.

— Domnișoară, m-a indus în eroare factura, este o problemă  de informație eronată. Scrie acolo că data limită e 10 februarie. Nu am făcut-o intenționat. Am achitat acum toată suma, inclusiv penalitate. Nu puteți să-mi intrați în situație? Vă rog mult.

— Nu se poate. O zi bună.

(Ne-au conectat peste 43 de ore. Pe 7 februarie, la 9.00)

 

MERGEM ÎN JUDECATĂ

Am încercat să înțeleg dacă eu îs bou sau ei mârlani. Am tot citit informații, am mai discutat cu oameni de la noi și din alte țări. De la străini am aflat că în Europa şi nici în SUA nu te deconectează nimeni până nu se asigură că există riscul să nu mai achiți, că te eschivezi intenționat sau că nu există vreun motiv serios pentru care nu ai achitat. Te sună, te întreabă de sănătate, poate ai probleme, poate ți-a murit pisica, poate ți-a ars casa cu factura și toți banii, poate nu mai eşti mulţumit de serviciile lor, poate ai murit sau, Doamne fereşte, te-au racolat concurenţii. Fac totul ca să se asigure că nu îți lezează în vreun fel drepturile. Ești clientul lor și legea îi impune să te iubească, iar în timp ajungi și tu să-i iubești. Iar când văd că-i iubești, ei încearcă să fie și mai buni, ca să-i iubești și mai mult. Pe facturile din UK şi Belgia scrie chiar cum poţi să îţi dai seama dacă tariful lor e mai mic decât al concurenţilor. Pentru că există concurenţă! Pe facturile lor tot este specificat ce se întâmplă dacă nu achiţi la timp. ATENŢIE! Cea mai mare pedeapsă este o penalizare de maxim 1,5% PE LUNĂ, adică ai tot dreptul să nu achiţi mai multe luni, dar fii conştient că vei fi penalizat. In legea franceză există chiar o stipulare foarte clară prin care ESTE ILEGAL să deconectezi un consumator iarna. Indiferent cât îți datorează. 1 noiembrie – 15 martie: NICIO DECONECTARE! A propos, procent de penalizare, cu mici devieri, l-am găsit la mai multe ţări. La fel te previn că nu vei mai avea dreptul la promoţiile lor şi scutiri de tot felu. Ei ştiu că mai devreme sau mai târziu o să achiţi, altfel te dau în judecată. NU TE DECONECTEAZĂ până nu se asigură că au încercat toate metodele și până nu DECIDE JUDECATA că au voie să te deconecteze! Sesizați diferența? Ei au concurenţă, iar asta educă un anumit comportament şi respect faţă de consumator. Mai au şi legi care funcţionează. Şi, cel mai important, au logică.

Prietenii mei,  moldoveni care stau în Moldova, spun că eu am dreptate și că au pățit la fel, dar nu cred în justiția moldovenească și de asta achită la timp, e mai simplu. În cazul nostru, cu monopol  100%, suma datorată o achiți oricum, azi sau mâine, dar oricum ajungi la Fenosa. Nu au nevoie de iubirea ta și nici ei pe tine nu au niciun motiv să te iubească.  Îți vor doar banii și știu că o să li-i dai, că doar nu ai de ales. În lumea logică și dezvoltată consumatorul e pus deasupra intereselor meschine și oligarhice ale corporațiilor. La noi nu se complică Fenosa cu așa ceva, că nu se plânge nimeni pe nesimțirea lor. Noi avem nevoie de curent, nu putem trăi fără curent, dar nu ne place să umblăm prin instanțe, noi nu credem în instanțe. Fenosa știe  asta.  Este mai simplu să rupă de pe mine 141,65 lei pentru reconectare, decât să cheltuie 2 lei și să mă sune, să mă anunțe că am depășit termentul. De ce să se complice? Unde o să mă duc? NICĂIERI. Iar dacă mi-o fac o dată, sigur data viitoare o să am grijă să achit la timp. Bazele teoretice ale dresajului.

Citesc cum e la străini şi nu înţeleg de ce elementarul este atât de complicat la noi? De ce nu preluăm chestii testate, logice şi funcţionale? De ce am inventat factura codificată cu aviz de deconectare incorporat?

Și tot așa, dintr-o lectură în alta, am găsit câteva articole din diverse documente, care îmi dau tot dreptul să afirm că mai degrabă ei îs mârlani decât eu bou.

REGULAMENTUL  PENTRU FURNIZAREA ȘI UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE (CONCEPUT DE A.N.R.E.)
Art 129. În cazurile de deconectare, prevăzute în prezentul Regulament, personalul operatorului reţelei de distribuţie, în ziua preconizată pentru deconectare, prezintă consumatorului final ordinul de deconectare semnat de persoana responsabilă a operatorului de reţea. Personalul operatorului de reţea nu este în drept să deconecteze instalaţiile electrice ce aparţin consumatorului final în cazul în care consumatorul final demonstrează faptul înlăturării tuturor motivelor care au condiţionat emiterea ordinului de deconectare. Operatorul de reţea este obligat să notifice furnizorul despre acest fapt, dacă deconectarea a fost solicitată de furnizor.

În primul rând nenea nici macar nu a sunat la ușă. Erau acasă soția, soacra, bona, fiica de 2 ani și gemenii de 2 luni! Nu le-a prezentat niciun ordin. Nu mi-a dat șansa să-i demonstrez nimic. Mai mult, aici nu este specificat un termen în care eu pot (și trebuie) să-i demonstrez că am achitat, respectiv, dacă el suna la ușă, soția mă suna pe mine și în 15 minute eu remediam problema. Da, dar în acest caz Union Fenosa pierdea 141,65 lei, iar pe an cică au în jur de două milioane de reconectări, adică eu atentam la cei 300000000(trei sute de milioane) de lei câștigați cinstit. De ce să se complice? Ar avea doar de pierdut, iar dacă mă dau pe mine în gât oricum îmi trece repede supărarea, că nu am de unde lua curent din altă parte.

Pe 7 februarie, când am dat întâmplător peste omul care conecta la loc, i-am spus că vreau să-I dau în judecată, pe el și Fenosa lui.

— Hai să fim oameni, mi-a zis nenea Grișa.

Este clar că GNF și oamenii lor știu care le sunt obligaiile, dar nu se întâmplă nimic dacă îți mai bagi picioarele în consumator. Că nu degeaba ești Dumnezeul Luminii, nu?

În principiu, cu acest regulament și încălcările grosolane în defavoarea mea, ar cam trebui să mă opresc, este destul ca să-i dau în judecată, dar nu mă pot opri, sunt curios, obsedat…

 

LEGEA PRIVIND DREPTURILE CONSUMATORULUI.

   Articolul 101.  Practici comerciale incorecte

 (1) Se interzic practicile comerciale incorecte.

(2) O practică comercială este incorectă dacă:

 a) este contrară cerinţelor diligenţei profesionale; şi

b) denaturează sau este susceptibilă să denatureze, în mod esenţial, comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, în cazul cînd o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.

Factura in cauză crează sigur confuzie și eu, consumatorul (studii puțin peste medii și IQ trecut sigur de 65),  din cauza ”percepției denaturate” a facturii, nu am achitat-o. Ce înseamnă consumator mediu și câți din ăștia au chestionat ei să vadă cum percep factura? Colegii mei, tot debili, au perceput fix ca și mine. Scriu factura aiurea, tu interpretezi cum te duce capul, ei te deconectează, iar tu achiți penalități. Comportamentul meu economic este ”denaturat” cu 141,65 lei. Iar după asta rămân în continuare clientul lor pentru că n-am de ales.
(13) O practică comercială este considerată ca fiind agresivă dacă, în contextul situaţiei de fapt şi ţinînd cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, această practică limitează sau este susceptibilă să limiteze considerabil libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu în privinţa produsului {…}, practica dată îl determină sau este susceptibilă să îl determine pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Ei sunt monopoliști, iar eu sunt debil. Problema mea. Aleg între Fenosa şi… întuneric. Alde Fenosa o ştiu şi de asta îşi permit să facă orice cu mine. Un coleg zicea că Fenosa îți limitează și dreptul la libera circulație, pentru că dacă lipsești mai mult de o lună din țară, ăștia te deconectează și se dezgheață carnea din congelator.

 

Hai că e destul! Dar nu, stai, copiii, că doar de dragul lor am început scandalul, ia să vedem…

 

CONVENȚIA PRIVIND DREPTURILE COPILULUI (Ratificată de Moldova în februarie 1993)
ARTICOLUL 2

2. Statele părţi vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei
forme de discriminare sau de sancţionare pe considerente ţinând de situaţia juridică, activităţile, opiniile declarate sau convingerile părinţilor, ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei sale.

Union Fenosa  are tot dreptul să mă sancționeze pe mine, dar era obligat să se asigure că nu prejudiciază drepturile copiilor mei minori, chiar dacă eu am greșit.

ARTICOLUL 24

1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă {…}

48 de ore fără curent, fără căldură, făr lumină. Temperturi de -10 … -15. Sănătate curată. Este adevărat că am și eu niște obligații în acest sens, respectiv aș fi putut face un foc în mijlocul casei în care puteam arunca mobila din lemn masiv moștenită de la bunica soției, 6 scaune de la talcioc, o parte din parchet, ușa de la bucătărie care stă tot timpul deschisă și jilțul de peste 80 de ani, transmis soției din generație în generație. Sunt copiii mei, de ce ar trebui să-i pese lui Union Fenosa de ei, nu?

Este de menționat că pe 4 februarie gemenii mei au terminat un tratament antiviral, tușeau de rupeau pământul. În acest sens am bonul eliberat de farmacie la data de 28 ianuarie cu denumirea medicamentului (ZINNAT, antibiotic puternic) și numele soției pe bon, pentru că am folosit cardul ei de discount. Prescripția (a rămas la farmacie) și (dacă e nevoie) mărturia medicului care i-a consultat sunt doar chestiune de un apel telefonic.

Am încercat să-i explic asta operatorului Aliona (da, sunt nume diferite, am sunat de vreo 6 ori), dar ea mi-a spus clar că este vina mea și că ar fi bine să-mi fi însușit lecția, iar data viitoare să achit la timp.  De data asta va dura 48 de ore, ca să-mi intre bine lecția în cap, la frig se însușește mai bine. Normal că o să achit. Normal că data viitoare o să am grijă. Bazele teoriei de dresaj.
2. Statele părţi vor depune eforturi pentru a asigura aplicarea efectivă a acestui drept şi, în mod deosebit, vor lua măsurile corespunzătoare pentru:

d) asigurarea ocrotirii sănătăţii mamelor în perioada pre- şi postnatală;

… e ceva de adaugat aici despre responsabilitatea socială și acțiunile anti-umane al GNF?
3. Statele părţi vor lua toate măsurile eficiente corespunzătoare, în vederea abolirii practicilor tradiţionale dăunătoare sănătăţii copiilor.

Două milioane de deconectări pe an, o mare parte din ele sigur abuzive, cu mulți copii implicați, sunt sigur. Mie mi se pare o practică și mi se pare foarte dunătoare. Dar poate eu greșesc.

Unul dintre operatori, Unuunu parcă se numea, mi-a zis că trebuie să dau poșta în judecată, că nu mi-au adus factura. Am încercat să-i explic că eu nu am niciun contract cu Poșta Moldovei, iar Union Fenosa are sigur un contract de distribuție a facturilor. Voi ar trebui să vă lămuriți cu Poșta Moldovei, nu eu. Tot Unuunu mi-a zis că ei mi-au dat o șansă și că ar fi putut să mă deconecteze la data de 19 ianuarie, când expira termenul limită pentru factura din decembrie. Mi-a promis că data viitoare mă deconectează a doua zi. Ar fi fost aproape corect dacă mă deconectau pe 19 ianuarie și ar fi fost alt proces, pe marginea facturii pe care nu am primit-o. Dar s-a trecut, asta-i alt proces.

Să presupunem că aceste argumente și legile citate nu sunt de ajuns pentru Union Fenosa și nici pentru justiția moldovenească.  Să presupunem că ajungem la CEDO.  Judecătorii primesc dosarul, factura tradusă mot-a-mot în engleză, franceză, germană, maghiară și… poloneză, să zicem, plângerea mea și dovezile anexate. Imaginați-vă acum reprezentantul Gas Natural Fenosa explicându-i  judecătorului belgian, francez, maghiar… whatever, cum că termenul de achitare se referă doar la suma curentă, nu la TOTAL SPRE PLATĂ.

— Pătrățelul din mijlocul facturii e un fel de Vatican, încearcă avocatul să glumească, parcă-i în Italia, dar nu-i Italia. El este pe factură, dar factura nu are legătură cu el.

Pentru că nu râde nimeni, avocatul merge mai departe…

Imaginați-vă cum îi explică el neamțului cum că factura lor înglobează:

  1. Factura pentru consumul curent
  2. Factura pentru datorii
  3. Avizul de deconectare (conform articolului  86 din Regulamentul  pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice)
  4. Un material promoțional al companiei
  5. Un ghid al consumatorului.

Faiv in uan. 10cmx20cm. Das ist fantastisch, nu? Trei kile, vă rog.

Imaginați-vă cum reprezentantul GNF îi explică francezului că e vina mea și că eu, prin iresponsabilitate, am pus în pericol sănătatea copiilor și că…

— GHETAFAKAUTAHIR!, asta o să zică judecătorii de la CEDO în cor.

La ei copiii decid la ce grădiniță vor să meargă, ce culoare are mașina lui tata şi la ce film cu desene animate se uită familia deseară. Facturile conţin şi la ei multe cifre, explicaţii, dar totul este la vedere, nimic interpretabil. Mai mult, dacă factura este interpretată greșit, se crează precedent și e vina EXCLUSIVĂ a furnizorului. Consumatorul are prioritate, datorită lui, existați voi, corporaţiile. Imaginați-vă câte procese primesc ăștia pe corporațiile mari și cu ce plăcere pedepsesc ei nesimțirea și mârlănia monopoliștilor.

Asta e povestea mea. Eu încă nu cred în justiția moldovenească, că nu am apelat la ea, dar cred în justiție ca și concept, cred în logică și uneori în bunul simț. O să merg până la capăt, oriunde ar fi acest capăt.

Vreți conform regulamentului? Haideți să ne-o tragem conform regulamentului!

Toate discuțiile cu operatorii și rugămințile mele (cu tot cu injurii, recunosc) se înregistrează la ei (”în scopul îmbunătățirii serviciilor”) și pot fi accesate de judecată la nevoie.

 

EPILOG

Date fiind elementele problemei, stimați RED Union Fenosa, solicit despăgubiri materiale de 141, 65 (o sută patruzeci și unu) lei șaizeci și cinci bani; despăgubiri morale de 50000 (cinzeci de mii) de lei și o conferință de presă în care cel mai mare șef al reprezentanței din Moldova a Gas Natural Fenosa își mușcă singur ouăle în fața presei. Dacă vi se par exagerate cerințele, sunt gata să renunț la despăgubirile materiale.

Al vostru consumator fidel,

Dumitru Marian

Voi, consumatori sceptici și (încă) nedresați, dacă ați pățit ceva asemănător și sunt sigur că ați pățit, join the CLUB.

 

 

 

 

05/07/2013

BACALAUREAT 2014.

Pentru ca note de zece pe linie să fie cât mai multe, este nevoie ca examenele să devină unul. Atunci notele de zece vor fi în punct. Iar examenul trebuie simplificat, pe înțelesul cetățenilor.
Atunci copii noștri vor avea toți ca unul nota zece în punct.
Ministerul meu oferă o șansă viitorului țării noastre. VEZI AICI varianta noastră de examen:

24/02/2013

Așa erau timpurile.

Câțiva ani în urmă, nimerit într-un sat uitat din centrul Moldovei, am fost nevoit să ascult plictisitoarea autobiografie a unui moșneguț autohton. Plictisitoare până la foametea din ’46. Moșul a mâncat carne de om. A evitat să spună cine a fost prânzul; n-a oferit decât un singur detaliu: borș.
Au fiert borș dintr-un om. Și l-au mâncat.

După asta, a suspinat îndelung și a adăugat: „Așa erau timpurile”.

 

Așa erau timpurile.

Încerc să îmi închipui un bunic neamț. Nepotu-său se întoarce de la Kindergarten, unde tocmai li s-a povestit despre cel de-ai Doilea Mondial. Nepotul îl întreabă: „Nenea Fritz, matale de ce ai ars evrei pe foc?”
Și mai departe mi-l închipui pe bunel în orice ipostază: cum îi dă o palmă la ceafă nepotului și îl trimite la culcare; sau cum pleacă ochii, rușinat și îl roagă să schimbe tema; sau cum începe a plânge, recunoscând că a făcut greșeala cea mai mare a vieții lui.
Un lucru nu mi-l închipui — cum îi spune nepotului: „așa erau timpurile”.

„Așa erau timpurile” este un leac național. Scuza universală care blochează remușcările și justifică mârșăviile făcute de-a lungul vieții.

Timpurile sunt întotdeauna la fel. Timpurile pot deveni mai tensionate, mai grele, mai strașnice — din cauza unei armate imense de executanți, la care „așa sunt timpurile”.

Stalin ar fi fost un clown fără de zecile de milioane de turnători, trădători și milițieni care, pentru că „așa erau timpurile” turnau, trădau, arestau și împușcau. Pe bunicul tău, pe fratele străbunicului tău, pe tatăl tău — nu i-a deportat Stalin. I-au deportat vecinii, frații, verișorii sau chiar feciorii lor. Scriind anonimce. Pentru că „așa erau timpurile”, pentru că „aveau familie, aveau copii de hrănit și de crescut”.

Pilonii celor mai odioase regimuri sunt oamenii care au familie de hrănit și de crescut și pentru care timpurile în care trăiesc sunt „așa”. Hrana familiei și crescutul copiilor, cu vremea, se extind în moft: crescutul copiilor poate însemna odihnă la „Artek” sau odihnă pe Maldive, școală la MGIMO sau școală la Londra, o Volgă la scară sau un Lexus la vilă.

Toate, cu prețul turnării, trădării și umilirii altor oameni (care au și ei, ca să vezi, copii de crescut). Toate, cu o singură scuză: AȘA SUNT TIMPURILE.

Câți aprinși patrioți și mari unioniști din politica noastră se pot lăuda că nu au fost membri de partid, că nu au strălucit la întruniri komsomoliste, că nu au turnat la KGB?  Pe fruntea lor scrie același lucru: „așa erau timpurile”.
Așa erau timpurile când plângeau în ’53 că li s-a dus tătuca în neant, așa erau timpurile când jurau credință lui Lenin, așa erau timpurile când și-au turnat primul coleg de facultate, pentru o cameră mai bună la cămin, sau ca să-și pârlească burta sub gingașul cer al Yaltei. Așa erau timpurile când l-au acuzat unanim pe tătuca, așa erau timpurile când cădea Soiuzul, așa erau timpurile când semnau Declarația de Independență, așa erau timpurile pe vremea Frontului Popular și tot așa erau timpurile pe vremea comuniștilor, așa sunt timpurile și acum. Ei trăiesc timpuri grele, timpuri „așa”.

 

Așa sunt timpurile.

Mulți dintre ei vor fi, sper, întrebați de nepoți: „Bunelu’, doamna învățătoare ne-a spus azi la lecție că ai fost o mizerie. De ce?”
Pentru că. Pentru că ții minte când te-am trimis la tabără în Crimeea? Pentru că ții minte când te-am aranjat la Minister? Pentru că ții minte că erai îndrăgostit de o fată și eu i-am trimis iubitul la armată?

Pentru că ții minte când ți-am luat de ziua ta adidașii pe care îi vroiai așa de tare? Ghetele ți le-am cumpărat din banii pe care-i luam, turnând zoi pe blog. 50 de Euro postarea. Și vomitând la televizor, cu 100 Euro apariția.
Din zoaie și borâtură ți-am împletit adidașii, scumpul meu. Așa erau timpurile.

 

Așa.

Mii de moldoveni trăiesc, aici și acum, „așa timpuri”. Jurnaliști cumpărați și fără coaie, turnând zoi în capul oricui, fără sfială. Funcționari corupți și mincinoși. Onegiști, luptători pentru Drepturile Omului, care se bucură când Drepturile Omului sunt încălcate. Judecători orbi, gata să distrugă vieți omenești, pentru niște bani. Și canibali.

Dacă peste mulți-mulți ani, nepoții vă vor întreba: „bunele, de ce ai făcut asta, asta și asta?” și dacă unicul răspuns de care veți fi în stare, suspinând adânc, va fi: „așa erau timpurile”, fiți siguri de un lucru — ați fost o mizerie.

 

P. S.
Un lucru, apropo, mă depășește. Dorin Chirtoacă, nepriceput primar, dar priceput, tânăr și foarte simpatic politician — el cum îi rabdă pe colegii lui de partid, care trăiau și trăiesc „așa timpuri”? Ce îi va răspunde Ghimpu la întrebarea: „unchiule, cum rămâne cu demnitatea, cu idealurile, cu visele?” 
Un singur lucru: „așa-s timpurile Dorinele. Na-ți un Mercedes, du’  ș-te cătăie.” Și poate ar adăuga: „Eminescu să ne judece”. Conștient că de 124 de ani încoace, Eminescu n-are cum judeca. 

 

„Așa au fost timpurile”. Galerie foto.

 

07/12/2012

Los Bombeiros.

Brazilia își îngroapă Arhitectul. În memoria lui Oscar Niemeyer, următoarele șapte zile, vor fi zile de doliu. În Brazilia.

 

Chiar și Bombeiros îl petrec pe ultimul lui drum (n-am idee cine-s Bombeiros):

 

Arhitectul își făcea treaba cinstit. Niciun președinte de parlament brazilian nu l-a mituit să deseneze cluburi de noapte, farmacii și centre comerciale în subsolurile capodoperelor lui.

 

La 11 mii de kilometri de mormântul lui Niemeyer se află orașul Chișinău, capitala Republicii Moldova. Acolo există arhitecți. Ei au învățat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Tehnice din Moldova. De instruirea viitorilor arhitecți are grijă catedra  „Arhitectură”. Șeful catedrei „Arhitectură” se numește Valeriu Lupașcu. Arhitect.

El a desenat niște case care să fie construite în centrul istoric al Chișinăului:

 

Pizdețul începe în facultate.

 

***

Oleacă de timp în urmă, clădirea societății nuștiucum „Registru” s-a reparat, după ani de reparație. Reparația a reconfirmat locul din care cresc mâinile arhitecților moldoveni — CUR. Mâinile cresc din cur. Acești artiști îngroapă orașul în plastic argintiu și sticlă albastră. De unde se inspiră, n-am idee. Dar de ars în iad, o să ardă.

***

Sfârșitul Lumii de peste două săptămâni este unica șansă a Chișinăului de a fi frumos. Unica șansă a Chișinăului de a fi frumos, este de a nu fi.

16/11/2012

AUTOBUZUL PUȚEA.

A C E S T   B L O G   R E V I N E .

În primul rând, pentru că pe blogosfera moldovenească este plictiseală. Și în al doilea rând, tot de asta.

Pagina mea din „VIP magazin revine” și ea. Proaspăta revistă e în chioșcuri. Pe site-ul revistei luați și votați oamenii anului 2012. Vreau s-o votați pe Diana Guja ca blogger al anului. Blogul ei este interesant. Nu ca restul.

***

Variantă pentru Google search:

AUTOBUZUL PUȚEA.

Bacul cu scrânghiță din fundul autobuzului se hâțâna agale. Ca apa Dunării, în vals. Bacul cu scrânghiță din fața autobuzului, instalat fix în ușă, se hâțâna și el, agale. Și Badea Vasea, oleacă turmentat și în picioare, ținându-se de rămășița unei bare, se hâțâna, agale. Iconostasul de sub retrovizor, se hâțâna. Aha, agale. Autobuzul se hâțâna. Agale.
Autobuzul puțea.

Pentru a alunga putoarea, șoferul își aprinse o țigară și porni magnetofonul. Din boxe, țâșni numaidecât șlagărul despre Dirlidinga și Șurub. Tolea și Valera au apreciat asta. „Dă mai tare, șefu’”, a comentat Tolea. Alți trei cetățeni turmentați din diferite colțuri ale autobuzului au apreciat intervenția lui Tolea. Șoferul dădu muzica mai tare. „Dați muzica mai încet!”, interveni consăteanul lor, domnul Zaharia, președintele Asoțiației Obștești „Propășire”. Versurile șmecher eufemizate, unde „dirlidinga” simboliza vaginul, iar prin „șurub” se subînțelegea un penis, îl deranjau. Câteva femei cu torbele în brațe l-au susținut pe domnul Zaharia. „Chiar că!”, comentă cu mult curaj una din ele.

Șoferul schimbă caseta. De data asta, o voce răgușită povestea pasagerilor cât de cățea era miliționerul de sector și cum, din pricina lui, a ajuns la Magadan. Iar la Magadan era frig. Tolea și Valera au apreciat asta. „Dă mai tare, șefu’”, a comentat Valera. „Jos!” izbucni atunci Traian, patriotul satului, născut în 1997. „Noi pentru ce am luptat în ‘89?” „JOS PORCII COTROPITORI SMIRNOVIȘTI ÎMPUȚIȚI!!!1”, l-a susținut un Anonim. El avea un tricolor în loc de față. Era Stepan Borisovici, directorul Casei de cultură, fost șef pe Komsomol și care, de la o vreme, vorbea cu majuscule și cu multe semne de exclamație.

Oamenii care au apreciat comentariul lui Traian, și-au amintit că suka de șofer este rus împuțit și au cerut să fie înlocuit șoferul. „Nu ne trebuie șofer aici, avem șoferul nostru la București!” a strigat unul care avea în loc de față portretul lui Burebista. Situația fu calmată de doamna care a scos un pisicuț drăgălaș din torbă. Lumea s-a emoționat și a apreciat asta, unanim.

Autobuzul opri în mijloc de câmp. Șoferul a propus ca toate femeile să meargă în stânga drumului, iar bărbații în dreapta. Toată lumea a apreciat asta și a fugit la pișat.

Muzica nu mai conta. Autobuzul își lua viteză. Traian interveni pentru ultima dată cu un citat: „Vectorul european al Republicii Moldova este desenat de Dumnezeu cu sabia lui Ștefan cel Mare. Dimitrie Cantemir.” Baba Zina a apreciat asta, după care s-a întors către cumătra-sa, povestindu-i despre nunta nepotului ei, la Italia. „Fa cumătră, VEZI AICI cum s-au distrat nuntașii”, spuse Baba Zina, arătând fotografii de nuntă cumătrei și lumii din jur. Lumea aprecia asta. „Awwwww ♥♥♥”, a comentat doamna Aliona albumul foto.

În autobuz se lăsă gălăgia. Tolea și cu Valera cântau. Cântau muzici diferite, de asta răcneau, aproape, pentru a-și face auzite cântările. Undeva în față, doamna Antonina, contabila Primăriei, îngâna „Have You Ever Really Loved a Woman?” by Bryan Adams. Doar refrenul. Îi era dor de soțul ei, plecat la Moscova. Câteva femei au apreciat tristețea doameni Antonina.

Printre deportările staliniste, printre adevărul din șapte aprilie, printre pisicuțe și animăluțe drăgălașe, printre videoclipuri și filmulețe de râs, printre poze în parc, și poze la nuntă, și poze alb-negru pe calea ferată, și poze în oglinda din toaletă, printre muzici triste și muzici vesele, printre adevăruri șocante, printre Filat, Plahotniuc, Voronin și Ghimpu, fix lângă bacul cu scrânghiță, o fată în roșu își făcea aer cu un caiet de 48 de foi. Șoptea ceva, dar nu o auzea nimeni. Șoptea și amețea.

„Mă înăduș”.

***

 

09/07/2012

Despre avioane.

Bună ziua. Redacția blogului este în vacanță. Aceasta este o postare generată automat de către.

În cele ce urmează, vă reamintim că o altă redacție, „VIP magazin”, mai are până la vacanță. Cel puțin, azi revista a apărut în chioșcuri. Prima apariție a ultimei pagini, ca de obicei — aici. Ta-dam. Trah-tibidoh.

*******

Varianta pentru miopi, ca de obicei, mai jos.

*******

Vă rugăm să vă cuplați centurile de siguranță.

Țigările cred că se chemau „Temp”. Văru-meu de-al cincilea cred că se chemea „Vitea” (sau ceva de genul). Satul se chema „Răzeni”, precis. Era noapte și noi ne învățam să fumăm, în mijlocul stadionului sătesc. La Chișinău, Sașa Roșca mă învăța altfel. Inspiri și spui: „и-и-и-и-и!” Expiri, zicând: „мама идёт!” Aici era diferit. Inspirație: „î-î-î-î-î!” Expirație: „mi-au furat caii!” Diferențe culturale. Eu nu aveam cai.

Speriidnu-mă de lipsa cailor inexistenți, tușeam și mă simțeam mai matur. Stăteam tolănit pe stadion și priveam la stele. Atunci mi-a venit să zic o banalitate mai banală ca „bună ziua”, unul din lucrurile pe care-l gândesc copiii la cinci ani, ceva despre nemărginirea Universului. Să admitem că am spus următoarele: „când te gândești cât de mare este Universul; fără de sfârșit! Oare unde se termină? Nici nu putem presupune marginile lui!”

„Chiar că” — se auzi vocea oleacă mirată a vărului meu de șaisprezece ani. „Niciodată nu m-am gândit la asta.” După un minut de meditații, a început să-mi vorbească de motociclete.

Ușurința cu care moldovenii adoptă inovațiile progresului tehnico-științific este fascinantă. Acestea nu trezesc întrebări. Ele există, pur și simplu. Un fel de dat de la Dumnezeu. Moldoveanul ia invenția fără nicio mirare și îndată se pune s-o folosească, în cele mai agricole scopuri.

Primul contact cu ionica presupun că a fost nemilos de sec. Bagi pianul în priză? Ține minte treizeci de cântece? Înlocuiește șapte instrumente? Ehe! Înseamnă că poți cânta și mai relaxat, la și mai multe nunți pe seară, cu și mai puțini muzicanți! Cântăreții moldoveni au trecut rapid și prompt pe ionice. Fără a-și pune alte întrebări.

Omenirea va inventa teleportarea. Și ai noștri nu se vor lăsa mirați. Poate, vreo bătrânică va și exclama: „mare-i puterea lui Dumnezeu!” Și atât. Peste o săptămână, milioane de saci cu cartofi se vor dezintegra, sistematic, la nivel molecular, în centrele de teleportare din Moldova, pentru a se reintegra în saci cu cartofi, la Italia. „Un’ te bagi? Eu eram primul la teleportare, tuț’ radioactivu’ mă-ti!” — va răsuna din ce în ce mai des pe piciorul de plai, pe gura de rai.

Avioanele nu ne-au fascinat niciodată. La mijlocul șaizecilor, Tatăl din „Ultima lună de toamnă” zboară pe Kukuruznik la Chișinău și asta îi provoacă emoționante meditații despre viață. Doar pentru că moșul are 80 de ani și pentru că așa-i Druță, mai sentimental. Colegii de zbor ai personajului sunt calmi și transportă produse alimentare în asortiment spre capitală. Poporul a botezat acest uimitor aparat, realizare a visului dintotdeauna al omului de a zbura — „Kukuruznik” — pentru că n-a văzut în el decât un vas de stropit popușoiul. De printre nori.

Săptămâna trecută mă uitam la însoțitoarele de bord. La sărmanele însoțitoare moldovence. Toate ca una, au la bord câte un vis spulberat. Cel de stewardesă. Să tot zbori peste mări și țări, îmbrăcată la patru ace și elegant coafată. Să vezi oameni și locuri noi. Să zâmbești drăgălaș pasagerilor și să te simți responsabilă de viața și securitatea lor. Iar într-o zi, să zboare Jean-Paul Belmondo cu avionul tău și să-ți facă din ochi. Și tu să-i spui, calmă: „monsieur dorește ceva din Duty Free? Avem Martini, cu doi Euro mai ieftin decât în magazine.” Prefăcându-te că nu l-ai recunoscut.

Ele au înțeles demult că lucrează într-un zburător tren Chișinău-Ungheni. Aceleași fețe nemulțumite. Aceleași înjurături. Aceleași mirosuri (de unde naiba găsesc ai noștri brânză de oaie la Frankfurt?). Aceleași lăzi cu pătlăgele și interminabile bagaje absurde. De douăzeci de ani, fumatul este interzis la bordul tuturor aeronavelor de pe pământ. Stewardesa anunță că în WC au instalat detector de fum. Adică-i clar: ai noștri fumează în toaleta aeroplanului. Și niciun zâmbet-răspuns. Pe nicio față.

La aterizare, din pasagerii noștri țâșnesc aplauzele. Așa un moment, de-al nostru, de lacrimă și dor. Carevasăzică, bravo, maladeț că ne-ați cărat cururile importante și nemulțumite la destinație. Să vă dea Dumnezeu sănătate.

Am văzut o singură dată, aplaudându-se, pe o rută ne-moldovenească. Aterizam în Berlin, era furtună. Avionul tremura ca vibratorul. Pentru că nu-i reuși să se așaze din prima, pilotul mai făcu un cerc. La o a doua încercare, avionul s-a atins cu aripa de pistă. Ieșeau scântei și era strașnic. Am aterizat. Pilotul a ieșit din cabină și le-a mulțumit tuturor pentru atenție. Lumea l-a aplaudat cât au ținut-o palmele. Era omul care, teoretic, ne-a scăpat de la moarte. Emoționant moment. Argumentate aplauze.

Ai noștri fac tot ce le stă în puteri ca avionul să se prăbușească. Cu cinci minute înainte de aterizare, moldovenilor li se face a pișa. Și se îmbulzesc cu zecile în coada avionului. Greutatea propriei vezici devine mai importantă decât centrul de greutate al aeronavei, care se schimbă spre coadă (popular grăind: asta-i tare, tare, rău). Stewardesele îi alungă, fără mult succes, la locuri. Cu patru minute înainte de aterizare, ai noștri încep a foșni prin bagaje, a scoate pungi și cutiuțe. Ca nu cumva proasta de alături să iasă înaintea mea din avion. Stewardesele încearcă să așaze pasagerii înapoi, fără mult succes. Cu trei minute înainte de aterizare, încep a zbârnâi mobilele. „Vsio, Alioșa, amuș-amuș ne prizemlim!” Stewardesele nu mai au timp să le explice că inovația telefon mobil încurcă inovației radar să ajute inovația avion să aterizeze. Cu două minute înainte de aterizare, stewardesele înțeleg că nu mai pot convinge lumea să-și cupleze centurile de siguranță. Și merg de se cuplează singure, așteptând catastrofa.

Ca prin minune, avionul aterizează, de fiecare dată. Și, de fiecare dată, ai noștri bat din palme. După o oră-două de căscat nepăsător la rugămințile pilotului, îi bat din palme. Mai ceva ca ursului pe bicicletă, la circ. Un fel de „maladeț, pațanu’, iaca asta prizemlenie!”

Așa un moment, de-al nostru, de lacrimă și dor.

 

24/05/2012

Legea Junglei.

Eu m-am apucat să fumez târziu — la 17 ani. Eram într-a doisprezecea. Sașa Roșca m-a învățat. Mama îmi dădea câte un leu pe zi, de care eu îmi cumpăram șase țigări la bucată (poștucino) — Winston roșu (erau mai bune, pe timpuri!).

Mama nu știa că fumez. Credea că mâncam la cantină din leul zilnic. Eu chiar o mințeam că mănânc la școală. Mama nu m-a bătut niciodată, dar cred că dacă afla că fumez, îmi dădea o palmă. Tata, fumător fiind, ar fi fost mai tolerant, cred; n-ar fi însă tare bucuros, precis. Eu fumam cu mâna stângă, ca în caz de un „control”, să nu-mi pută mâna dreaptă. Eram asigurat și cu gume de mestecat, de cele mai multe ori. Dacă n-aveam gume, rugumam ace de brad, sau frunze de nuc, ca să dezbat mirosul de țigară.

Asta era prima fază. Faza interdicției. Una absolut normală și sănătoasă. Organismul meu era încă în formare. Părinții sunt obligați să interzică copiilor activități care ar dăuna sănătății, în pubertate.

După asta, am intrat la facultate. Eram, carevasăzică, mai matur. Eram eminent, făceam sex și filosofam cu colegii la terase despre sensuri ale vieții. Fumam mai mult. Mama îmi dădea câte cinci lei pe zi și deja îmi ajungea de un pachet întreg. Mirosea clar a țigară de la mine, nu ascundeam pachetul de țigări, când veneam acasă, nu mă mai îndopam cu bubble gum. Eu știam că ei știu că eu fumez. Ei știau că eu știu că ei știu că eu fumez. Ambele părți tăceau, tacticos.

Asta era a doua fază. Un fel de „don’t ask, don’t tell”, ca în armata americană. Noi știm că eu fumez, dar e o temă închisă. Că-s mare, drag-Doamne, știu să iau decizii.

În al doilea an de facultate, m-am angajat la „Jurnal de Chișinău”. Aveam salariu. O dată cu primul salariu, cantitatea de mankă în chept, s-a dublat. Eram, tulumamalui!, și mai matur. Mi-am plătit singur contractul de studii. Într-un fel, am început să am grijă singur de viața mea. Și atunci! Și atunci. Îmi amintesc exact cum s-a întâmplat: eram la balcon, cu tata. Mama porăia prin bucătărie. Tata fuma. Grăiam despre politică. La un moment dat, am scos pachetul de țigări și mi-am aprins una. Nimeni n-a comentat în niciun fel gestul. Fumam deja în doi și grăiam despre politică. Mama porăia prin bucătărie. Eu fumam.

Asta este faza a treia. Cea de acceptare. Deprinși, ani la rândul, cu gândul că fumez, conștienți că m-am maturizat suficient ca să pot lua decizii, părinții mi-au permis să fumez de față cu ei. Dar a trecut timp mult înainte de asta.

***

Postarea de ieri mi-a demonstrat cât de intoleranți pot fi oamenii care luptă pentru toleranță. Ca urmare a unui text deloc homofob. Dar despre asta vom vorbi altă dată.

Problema cea mare invocată de luptătorii întru homosexualitate de la noi este intoleranța societății.

„Dacă doi bărbați, ținându-se de mânuță, vor parcurge bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, neapărat vor fi bătuți”. Da, vor fi bătuți. Dacă mă duc diseară la discoteca din Trușeni și încep să agăț aborigene, iau pizdeală. Pentru că sunt străin, îmbrăcat mai ciudat, vorbesc diferit și le mai și agăț femelele. Pizdeală garantată. Nemiloasă. Așa-i Legea, bleadi, Junglei. Eu voi fi intrus într-un mediu cultural aparte. Pentru a fi scutit de răfuială fizică trușeneană, trebuie să beu cu avtoriteți locali, să le câștig încrederea. Și nici măcar după asta nu voi avea dreptul să atentez la vulvă trușeneană.

Eu nu am niciun drept să merg la brigada de tractoare din Basarabeasca și să le indic: de azi înainte, țăranilor, să faceți duș în fiecare dimineață!
Voi fi pizdit cu chirza-n bot. Sărmanii oameni nici măcar toalete normale nu au. Și culmea lipsei de bun-simț este să vii și să le impui norme culturale nemaivăzute și nemaiauzite.

Antidiscriminatorșișii locali vor să schimbe peste noapte mentalitatea unui popor care abia de a ieșit din feudalism și care, în continuare, se cacă în gropi săpate în grădină.

Peste noapte. Aici. Acum. Imediat.

This work is licensed under GPL - 2009 | Powered by Wordpress using the theme aav1