Comments on: Am compus o carte (volumul I).

By: Di

Di — Thu, 01 Apr 2010 16:21:04 +0000

N-ai incercat si tu s-o scrii in loc s-o compui?

By: Hâncu

Hâncu — Mon, 15 Mar 2010 10:45:23 +0000

Eu dacă sincer am citit doar acum acest post. Mai bine zis m-am apucat să-l recitesc şi recunosc că am dus la bun sfârşit misiunea.

Blia, recunosc prima dată a fost mai dificil — mam chiar întrebat ce fel de ciuperci ai mâncat. Şi în general l-am categorisit cu tagul “neinspirat”.

Amu îi scot eticheta şi îl bag la categoria “pizdos”. Maladeţ.

By: anamaria

anamaria — Sun, 07 Mar 2010 11:34:31 +0000

esti super-talent! )
Cartea ta o cumpar, a Popei NU

By: Gica

Gica — Sat, 06 Mar 2010 22:04:40 +0000

boian, aftar vypei iadu

By: posmotrel

posmotrel — Sat, 06 Mar 2010 20:41:56 +0000

multumesc, citit cu interes.

By: Andrei

Andrei — Sat, 06 Mar 2010 18:26:19 +0000

N-ai pierdut nimic ca nu l-ai citit. Eventual asa, de comedie, sau pe post de Sandra Brown, de citit pe autobuz, sau ca thriller pentru copii d 14 ani. Ca are si scene fierbinti, si durere de masele, sange si persecutie ) Eu in clasa a 5-a scriam chiar mai bine.
Pe mine m-a dat pe spate, am fost sub masa de ras …
Altfel Stela e pe la lansari, recupereaza ca a chiulit din Moldova din aprilie 2008 (cu un an inainte de alea din strada, ea a disparut la Bucuresti si s-a apucat de improscat venin in toate directiile alea care, zice ea, au “persecutat-o”. Mda…

By: Andrei

Andrei — Sat, 06 Mar 2010 18:19:50 +0000

Posmotrel, astept cu interes continuarea romanului tau ) – vezi sa nu uiti si ceva erotic cu gemete si scrasnete, ceva durere, sange pe pereti, crime si sinucideri !!!! Sa resimtim sociologic problema

By: Andrei

Andrei — Sat, 06 Mar 2010 18:11:56 +0000

Si alta:
Elias spune,
Cititorul de mai sus mi-a luat aproape toate vorbele din gura cu privire la carte. Am comadat-o in urma cu 2 saptamani de la tritonic, sub acelasi impuls datorat mediatizarii agresive de care a avut parte autoarea (ceea ce nu e un lucru rau, dar din pacate nesustinut de valoarea aparitiei), fiind anuntat pe site-urile basarabene si romanesti ca este scrisa de o tanara si promitatoare jurnalista democrata, ca e despre Moldova ultimilor ani bla-bla-bla.
Nimic din toate acestea, eu care sunt basarabean va asigur ca este un fals tablou despre Moldova ultimilor ani. Cel putin foarte exagerat in ceea ce priveste atmosfera de teroare comunista permanenta. Nu e realist si nici placut cititorului mai pretentios felul in care se descriu oamenii, intamplarile, idealurile tinerilor. Dialogurile sunt la fel de exagerate (doar ca ideile sunt altele) cu cele din nuvelele si romanele publicate in URSS (in romana cu grafie chirilica) care faceau o propaganda bolsevica ridicola pentru mase. Si acolo, ca si in cartea Stelei Popa, chiaburii, intelectualii “cu doua fete”, legionarii etc. erau niste grasi burtosi, lacomi, subversivi, manipulatori, excroci, ipocriti, violatori etc. Iar omul simplu, de regula un taran rupt de foame si oropsit dar demn sau un muncitor onest, modest, cu mintea limpede si hotarat era slab, frumos, suferind, chinuit, persecutat de oameni rai, aserviti fostului regimului capitalist si exploatator. In final, toate cartile acestea de propaganda se incheiau apoteotic cu victoria celor exploatati si oropsiti (care aveau de regula un lider, un personaj principal care era Fat-Frumos sau Cosanzeana, depinde). Pentru ca ideile sa fie digerate mai usor, cititorul era invaluit cu o poveste de dragoste sau idila, la fel de trasa de par ca scenariul si fundalul politic. Am avut aceeasi senzatie de reactie negativa la propaganda (indiferent de sensul acesteia) si non-valoare artistica citind cele 100 de zile a Stelei Popa.
Nu stiu in ce redactii a lucrat autoarea, in ce grupuri s-a invartit, dar libertate era mult mai multa decat apare in roman. Omul simplu isi vedea de ale lui, jurnalistii scriau cam tot ce ii taia capul, singura problema era disproportia, revoltatoare pentru publicul tanar si vorbitor-cititor de romana, dintre rusa si romana in spatiul mediatic. Eram bombardati cu stiri, filme, reviste, carti in limba rusa. In rest, televiziunile si ziaristi scriau diverse, criticau sau laudau regimul, in functie de “mogulul” din spatele postului Tv, radio sau redactiei de ziar. Nu neg ca era cenzura, ca erau lichele, ca erau grupuri de interese politice s.a.m.d. Dar regimul Voronin nu era un regim autentic comunist in fond, era doar un regim corupt, rupt de tendintele istorice actuale vestice, si punct. Evenimentele din aprilie si schimbarile de dupa au reprezentat o speranta pentru tinerii cu vederi europene, unioniste si pro-romanesti, pentru toate generatiile care viseaza la o schimbare iar ea s-a produs in sfarsit, spre bucuria noastra, a celor care studiem in Romania si a celor care sunt emigrati au traiesc in saracie acasa. Dar asta nu da cartii autoritate literara reala, nici macar valoare sociala si politica de moment. De ce ? Pentru ca reteta dupa care e scris romanul este LA FEL de neplauzibila si fortata ca si literatura de propaganda bolsevica din anii 60-90. Faptul ca pledeaza pentru libertate si democratie in mod explicit nu este un argument al valorii. Mie imi produce reactii inverse, asemenea personaje si episoade, “construite” in laboratorul de inspiratie al unei autoare fara valoare a condeiului, cu gandire cliseistica, cu personaje ne-naturale, cu profile improbabile (Roberta este o aparitie de proportii pantagruelesti de la cap la coada, cu suferintele ei adanci, victimizarea continua si veleitatile de erou necunoscut care devine cunoscut, plus ce spunea Sebastian mai sus, mereu frumoasa, mereu suferinda, cu destin unic si glorios, mereu iubita pana la exasperarea cititorului, iar seful ei F. un vulgar-taran-nesimtit-aservit puterii comuniste – adica doi reprezentanti “rasturnati” ai luptei de clasa cu toate efectele colaterale), doritele picanterii romantice care se transforma in penibil sub un condei diletant, cele cateva zeci de expresii fixe si ticuri de condei: “rase cu pofta”, “piele fina”, “ochii ei cu gene lungi” (hi-hi), “maini moi”, “frumos – frumoase, frumos – frumoase” “conchise ea”, “puncta el” etc., adica cuvintele putine si sarace agaseaza, negasirea unor sinonime reflecta o limba romana foarte saraca, o imaginatie deficitara, un fond intelectual sau mai bine zis un bagaj cultural-literara al autoarei foarte fragil, departe de cea a autorilor moldoveni valorosi, ale caror carti pot concura oricand cu cele de calibru din literatura universala.
Concluzia mea este aproape aceeasi cu cea a celuilalt cititor: e mare pacat de subiect si raman cu speranta ca un autor talentat va sti sa il valorifice. De exemplu, carti placute, realiste, cu bagaj de cuvinte si expresii bogate, ne-propagandistice (adica propagandistice in sine prin stil si valoare) sunt, dupa parerea mea: S. Susai, Ultima casa din URSS, sau C. Cheianu – Sex&Perestroika . Partial, si cartile lui V. Ernu, desi eu personal nu-l consider foarte talentat ca scriitor. Acestia ma reprezinta ca tanar student basarabean, ma regasesc in ele, mi-au captat interesul si admiratia. Sunt carti care merita citite, raspund unor intrebari si ma regasesc in ele. Cartea Stelei Popa insa m-a dezamagit profund.

Postat pe 03-03-2010 la 15:01

By: Andrei

Andrei — Sat, 06 Mar 2010 18:10:48 +0000

Vedeti aici cateva pareri ale unor studenti la cartea sociologizanta pana-n maduva propagandei a VIP-ului (sursa – comentarii 4arte.ro):
“Interesanta recenzie. Corecta si binevoitoare, felicitari. Am si eu cateva observatii, dupa o lectura care m-a amuzat pe de o parte si m-a enervat pe de alta parte. Mie personal textul – ca stil literar si construct al lantului evenimentelor mi se pare mediocru si imatur (nu mai adaug inconsistentele logice ale unor episoade: uneori se merge intr-o directie, dar nu aflam ce au facut personajele acolo, alteori aflam detalii marcate de cochetarii inutile si descrieri tip compuneri de clasa a VI-a). Textul abuzeaza, parerea mea, de o serie de termeni inutili cum ar fi “mainile ei frumoase” in cel putin 7 locuri, “parul lui frumos”, “ochii cu gene lungi si luminosi” apar la toate personajele pozitive, grasimea si fata unsuroasa la cele negative, apoi superficialitatea si chiar rautatea voita cu care sunt redate unele personaje si episoade este agasanta pentru cei care stiu mai mutle despre cele intamplate: sa o luam pe Nadia (in realitate, o putem cu usurinta identifica pe celebra si adevarata eroina a evenimentelor din 7 aprilie, adica jurnalista Natalia Morari) cu care initial Roberta avea o relatie de “respect” si “admiratie reciproca”, dar care devine spre final un personaj negativ, desi nu apare pana la urma de ce si ce anume “i-a cauzat” eroinei noastre – aici razbate mai degraba o invidie adanca a Robertei (clar, a Steli Popa) fata de celebritatea Nadiei (Natalia), nimic altceva, niciun argument sa se inteleaga care e resortul mental al transformarii acesteia in “spioana” si “manipulatoare”…invidia ata… Reiese puternic, din decrierea celor de la Impact (Eleonora Grasa, seful cel gras, sefa cea sadica cu ochii verzi), ca autoarea insasi are ceva de impartit cu acestia, o ura viscerala, in fine, mie mi-a sugerat o atitudine de complexata (social, moral uman, nu pot identifica cu precizie).
Personajul principal, Roberta (impreuna cu sora geamana pe alocuri) este construit cumva grotesc: ea este de toate – o superluptatoare pentru libertate si democratie, o super-desteapta, lidera studentilor si jurnalistilor si familiei, o super-victima (era sa moara cu sange si sange si sange de 3,4 ori, in maniere telenovelistice (scena din spital, scenele cu pierderea copiilor atat la ea cat si la Catinca, sau cea cu dragostea lui David este de un infantilism tipic peliculelor de mana a 3-a sud-americane, ca ar fi prea mult spus Sanda Brown), o super-chinuita, o principiala si super-onesta. Nici nu iti poti inchipui ca ar exista asa ceva printre noi, pamantenii. Ce fata minunata si cat ghinion (filosofarile in privinta destinului sunt, iarasi, facile si banale). Dar, ceea ce m-a amuzat cel mai teribil sunt nenumaratele scene in care se reia obsesiv ideea ca Roberta este mai ales o super-fatala dupa care toti barbatii (la gramada rai si buni, comunisti sau democrati, slabi sau grasi, tineri si batrani, buni si rai, onesti si tradatori) cad pe spate si nu o uita niciodata si o iubesc pe veci! Dar ea trece prin toate: iubire, moarte, casnicie, pierdere de sarcina, divort, impacari, despartiri – iar scenetele, crizele, revenirile se reiau ciclic, dupa acelasi scenariu, doar actorii (adica babatii si dramele) se schimba. Plicticos si fara imaginatie. Asadar, aflam si ni se repeta obsesiv ca Roberta e frumoasa, desteapta, celebra, buna, curajoasa, chinuita de oameni rai, adulata de jurnalisti si omul simplu (i.e. bietul Partac) si mai ales, iubita pana la disperare. Si de catre cei morti, si de catre cei vii, si de catre cei disparuti care, exact ca in telenovele, apar din senin (David, Dragos). Aici, indraznesc sa intuiesc o problema de personalitate a autoarei (alias S.P.), pentru ca tusa grosonala a acestor descrieri ale Robertei este o imitatie brutala si neplauzibila a tipului Cenusareasa sau Alba ca Zapada care sufera-sufera-sufera storcand lacrimi de sange-sange-sange (cu care sunt gratulati dealtfel si alti eroi pozitivi – tatal, Dragos, Catinca) si apoi se izbaveste alaturi de vreun print (potential, sunt de fapt doi). Nu lipsesc tonurile patetice, certurile intre surori si dramatismele gratuite, prost inserate si alternate in epopeea socio-istorica. O alta remarca personala este ca aproape toate femeile din carte sunt niste pseudo-scorpii: pornind de la colege, sefe, prietene, terminand cu soacrele, partial mama si chiar sora. Singura “prietena” de pe la inceput, Sanzaiana, dispare total din peisajul cotidian al Robertei, aparand numai odata cu nunta acesteia, un alt pretext pentru a se relua malitios si rautacios tema soacrei si cumnatei care sunt, bineinteles, rele si sadice (la fel, soacra Robertei este de o rautate de basm andersenian). Toate aceste scenete mi s-au parut descrise intr-un registru si intr-un limbaj saracacios si primitiv. Repetitile, expresiile fixe si redundantele sunt la tot pasul. Despre greseli de constructie a frazelor, ciudatenia cu care sunt folosite verbele nu mai insist ca prea se lungeste comentariul. Acest aspect il tratez cu indulgenta, data fiind precaritatea invatarii limbii romane in scoala, inca, in Moldova.
Intr-adevar, scena PMAN este credibila – scrisa in stil reportericesc (transcriere), bazandu-se mult pe imaginile si informatiile preluate de pe site-urile de stiri din acea perioada. Dar, din pacate, nici “coridorul mortii” nu aduce nimic nou fata de temele si ideile vehiculate de presa anticomunista de atunci si de acum. Acest capitol ramane totusi singura piesa a cartii care m-a interesat atat ca si constructie cat si ca plauzibilitate. Acest din urma termen il folosesc tocmai pentru ca, asa cum a fost prezentata cartea, promitea mai degraba un documentar si mai putin o telenovela moldoveneasca. Una, dealtel, foarte subtire si neconvingatoare.
Asadar, concluzia mea este ca am cheltuit degeaba 50 de lei cumparand cartea. De aceea imi si expun parerile aici. Un soi de revolta- ma simt aproape tradat. Dar sper ca evenimentele din Moldova din aprilie sa fie tratate odata (beletristic, jurnalistic, politic) asa cum merita: cu talent (daca e literatura) sau profesionalism (daca e jurnalism sau politizare).
Succes in continuare si no offence!”

Postat pe 02-03-2010 la 23:12

By: vad

vad — Sat, 06 Mar 2010 13:29:55 +0000

bine, nu este intentie – atunci e un mimetism involuntar: aceasi teorie a conspiratiei, unde marile agentii gen KGB uneltesc impotriva unui biet moldovancic, aceeasi constructie a liniei de subiect – exagerari, extreme; constructia numelor proprii etc. da pohui – oricum e interesant de citit.