Domeniu dăruit de pațani.
01/03/2010

Sindromul.

Aha, Gorgoz, conducătorul trupului „Millenium”, cel care acum câțiva ani se arăta oripilat de apariția pe scena noastră a lui Pavel Stratan (și care acum îi acompaniază, bine-mersi, concertele), s-a trezit supărat pe un alt Pavel, Turcu.

Acesta povestește reporteriței de la gazetuța Apropo Magazin, următoarele:

Faptul că s-a permis trecerea în finală a acestei mediocrități, numită Pavel Turcu, este o mare rușine pentru țara noastră. Să-i fie rușine juriului că a permis trecerea lui în acest concurs. Până la urmă el va fi cel care va ponegri imaginea țării.

(Apropo de „Apropo”, nu știu despre cine vorbea Muruianu, dar reporterii tabloidului merită un premiu CJI la sfârșit de an — o cutiuță de Pedigree în loc de măr.)

Să revenim la Gorgoz și banda acestuia. Niște ani în urmă, aceștia participau la GBOB, un fel de Eurovision rockeresc. După ce și-a manifestat oral frustrările în fața londonezilor (strigând la organizatori cum că sunt dezavantajați, că au timp de soundcheck fix ca alți participanți, că le-a încurcat, cineva, intenționat, niște cabluri — paranoia despre cum toată lumea vrea să-i zavaleaskă formațiunea), tatăl ansamblului vocal-instrumental vorbea nervos în fața camerelor M1. Nervos, pentru că șeful juriului a spus o singură propoziție — „Mai încercați, poate la vreun cabaret ceva, dar nu pe scena noastră”. Atât.

Lui Gorgoz îi era fix pohui că „ponegrește” (ce tâmpenie!) imaginea țării, la Londra. Spunea jurnaliștilor noștri că juriul GBOB este nedrept. „Să-i fie rușine juriului…”

Toată lumea din jur are ceva împotriva „Milleniumului”, toate juriile de pe pământ nu sunt cinstite, iar toate televotingurile — falsificate. Asta se cheamă „sindrom”.

.

UPDATE: Larry ne arată minuni ale Photoshopului:

23 comentarii »

  1. Dă-l în sulă pe Gorgoz. Să puneţi melodia originală în finală!
    Hai Pavăl Turcu! Hai, că se poate!

    [Reply]

    Comment by Alex — 01/03/2010 @ 16:26
  2. Iar bagi gaz pe foc. Lasă omu să se indigneze, că ambîţul e motoraşul marilor realizări. Nici nu ştii cum dreg un album de platină în 2010.

    [Reply]

    posmotrel Reply:

    Ăi, Ioane, orice indignare are limite. Ian mai dă-l nahui de calificative precum „mediocritate”.

    [Reply]

    Comment by Ion Grosu — 01/03/2010 @ 16:26
  3. Viorel, faceţi vă rog ca normalitatea să revină la ea acasă. Aduceţi originalul în finală.
    Poate un sondaj ca să-i demonstrăm lui Pavlusha ce ne place, să nu se transforme în Gorgoz şi să ne vâre căcat pe gât.
    Cstati, la ce pont era balerina acolo? Tare bate a Bilan. Saxofonistii nacuia acolo erau?
    Băieţii erau de ajuns.
    Hai Pavlusha!!! Eu insă vreau produs calitativ, nu modificat genetic.

    [Reply]

    posmotrel Reply:

    eu, din pacate, plecat fiind, nu shtiam ce, cum si cand va face turcu in semifinala. nici macar n-am vazut evolutia acestuia in 1/2, nu găsesc nicăiuri pe net înregistrarea sad

    [Reply]

    DIMEX Reply:

    Rău cauţi – http://www.torrentsmd.com/details.php?id=870315 winking

    [Reply]

    Artur Reply:

    fuuuu… torente happy
    iaka aici : http://clip.md/ro/pavel-turcu-imn-eurovision-43834.html

    [Reply]

    ghitza Reply:

    nu găsesc nicăiuri pe net înregistrarea sad – ести пи торрентс

    [Reply]

    DIMEX Reply:

    Artur, ласэ жэля

    [Reply]

    Comment by johnny — 01/03/2010 @ 16:42
  4. Aaaa, acum e clar de ce nu te revolti, ca n-ai vazut semifinala, pacat , tre’ s-o vezi cap-coada, sa “mataiesti” pe alocuri , dar sa fii atent la ecranul cu televoting, spre final Pavel avea 18,si ceva voturi si “migom” s-a facut ca are 16, si ceva, iar croitoreasa care a cintat ultima l-a depasit cu 17,…voturi, eu nu zic, poate si merita sa-l depaseasca la voturi dar de ce nu au ramas aceleasi la Pavel Turcu. Sau paote mie ni s-o nazarit, ca totul e anti PT, cum i se nazare lui Gorgos,desi ma indoesc. De juriu de specialitate nici nu mai vorbesc, niste vulgari in frunte cu nalea si victoria Lungu, ce sa mai, iti povesteste Ion Grosu mai detaliat.
    Si da, sunt pentru aranjamentul original al piessei si cuvintul concursanti. La finala de pe 6 martie vei fi in tara?

    [Reply]

    Comment by eko — 01/03/2010 @ 17:03
  5. @Viorel, pacat ca n-ai vazut. Anul acesta a fost cel mai pizdetz dintre toate pizdetzurile…sh eu caut ynregistrarea

    [Reply]

    Comment by kirpi4 — 01/03/2010 @ 17:42
  6. Viorel noroc, daca n-ai vazut semifinalele, reese ca n-ai vazut nici emisiunile “Buna seara” de dupa.
    o ho ho, iaca acolo sex, in diferite pozitii si inca si pe gratis. Simbata seara pe Gorgos l-au prins cu mitza in sac, si apoi asta o inceput a se bilbii.
    iar aseara, Nelica o incercat sa-l puna la perete cu miinile in sus, pe reprezentantul roman, care era raspunzator de nu mai stiu eu ce acolo. dar asta om cu experiente care o vazut multe si de toate in viata, o “ablomit-o” pe Nelica.
    iar de vica Lungu, nici n-am sa fac comentarii, asta zice una si drege alta, mai pe scurt nu merita sa-mi obosesc unghiile.

    [Reply]

    Comment by Morena — 01/03/2010 @ 17:50
  7. blea, am citit prima propozitie si is incantat. citim pana la campat.

    [Reply]

    Comment by huiaci — 01/03/2010 @ 18:48
  8. *campot

    [Reply]

    Comment by huiaci — 01/03/2010 @ 18:48
  9. s-au epuizat oare calambururile la cuvantul formatie/band? Caneshna ca nu: grupa-v-uha.

    [Reply]

    Comment by huiaci — 01/03/2010 @ 18:58
  10. simbata dupa eurovision ashe o katleta o’nghitsit gorgos … romanu’ lo facut di nika… el o pus capu in pamant si n-o mai comentat nika…odnim slovom kkt di caine…cu musteţ…şi nişte aere parca-r şi mleaghi HANS ZIMMER

    pentru mine el si linoleumu’ lui suje nekopkilarejte în comparaţie cu PACHA TURKU !

    nemaivorbind de Manciu…cum p*la me s cânts di la 5 ani şi s nu pots tu s vrăjăşti un kintekaşi normal..asta pentru mine umunepostejimo eobana…

    [Reply]

    Comment by PRESA SPORTIVA — 01/03/2010 @ 19:43
  11. dap tu nu ai facut acelasi lucru,doar ca la nivel national? nu tot ai sarit in cap la juriu,etc?
    urit si neobiectiv

    [Reply]

    Comment by aD_Ocupat — 01/03/2010 @ 20:51
  12. maladeţ paţanu, mi-a plăcut cum ai zis-o şi de această dată winking

    [Reply]

    Comment by dumitru — 01/03/2010 @ 23:34
  13. Da, kak obîcino tăt ahuitelino şî zaibisi. S-o cîcat unu în public, ap davai tăţ şî ne-om cîca culiturno pi lîngă dînsu, ca să nu şim mai asobennîe.

    Hai Pavăl cî pintru presa sportivî îi mai kizdos sî îngîni o melodie compusă în jumati di orî. Da şi-i obidno cî l-o zasudit pi Paşa Turcu şî tăţ îs împotriva lui, sau el îi against all, aişi oleacî nipaneatna.

    Da şel mai mare străs îi la şăfu magazinului unde Paşa lucrează: oare o să mai rămînă el să lucrezî sau sî bagî cu tătu in şou-biz? Treb di căutat zamenă.

    Gata, am băgat şî eu nişti copeişi di şinşi, deamu dacă sî poati, di şi nu?

    [Reply]

    Comment by Aleosha — 02/03/2010 @ 15:23
  14. Paţani, Pavluşa o ajiuns şî în Frans Televizion. Iaca asta da, succes:

    http://www.wat.tv/video/eurovision-moldavie-fait-buzz-2a7m7_mvui_.html

    P.S. Apropo, s-o gîndit şineva să facă nişte emoticoane/smailuri cu dansu lu Pavluşa şi să le bage in tăti progrămili di socializare.
    Trebu de organizat şî nişti marşuri-dvijenii în PMAN, da sî şii în masă, nu cum data trecută numai vreo cîţva. Să vină vreo 5 mii di oameni şî să dansăm cu toţîi dansu şela, da sî şii invitati şî tăti tiliviziunili.

    [Reply]

    Comment by Aleosha — 02/03/2010 @ 16:59
  15. Iaka ynca unulaughing
    http://kirpi4.files.wordpress.com/2010/03/x-files_pt1.jpg

    [Reply]

    Comment by kirpi4 — 04/03/2010 @ 13:45
  16. de ce nuhappy

    [Reply]

    Comment by online — 22/03/2010 @ 09:11
  17. Debilul critică debilul cu superstişii de superioritate_ ertare că te-am deschis ( blogul de ucis timp)

    [Reply]

    Comment by alex 22 — 26/03/2010 @ 22:05

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Bagă cinci copeici!

This work is licensed under GPL - 2009 | Powered by Wordpress using the theme aav1